URA vs. CS-URA :D

De la un timp mi-am propus sa scriu despre oameni...
Imi plac oamenii, imi place complexitatea lor si chiar daca multi dintre ei nu sunt tocmai niste modele de urmat sunt constienta ca fiecare urmeaza calea pe care o vrea.Prefer sa scriu depre oameni pentru ca e posibil ca niciodata sa nu reusesc sa le spun tuturor ce cred despre ei si cat de mult conteaza in viata mea.
In perioada de la inceputul facultatii credeam ca nimic nu se poate compara cu anii de liceu si cu unicitatea acelor momente si este foarte adevarat. Nimic nu se compara cu liceul, cu momentele speciale petrecute alaturi de cei mai dragi oameni insa nici nu-mi doresc sa compar pentru ca e imposibil sa fac acest lucru cu doua perioade superbe din viata mea. Nu vreau sa compar liceul cu facultatea si nici unii oameni cu altii atata vreme cat vorbim de lucruri atat de diferite.
Subiectul acestui articol sunt tocmai anii de studentie care se scurg atat de repede incat mi-e teama sa ma gandesc ca imi scapa printre degete. E prea frumos si neasteptat de bine si as vrea sa opresc timpul in loc ACUM si AICI.
Imi place la nebunie tot ce fac acum, imi plac acesti ani si felul in care am ajuns sa-i traiesc iar toate astea se datoreaza rand pe rand unor OAMENI.
Sunt mandra ca invat la Universitatea Romano-Americana, sunt mandra ca usor, usor incep sa se estompeze conceptiile invechite despre invatamantul privat, sunt mandra ca am niste colegi si profesori de nota 20 si nu in ultimul rand sunt foarte mandra ca fac parte din CS-URA(clubul studentilor din Universitatea Romano-Americana). Am cunoscut in aceasta universitate oameni cum nu credeam ca mai exista, oameni pe care te poti baza,cu care te poti distra maxim [maxim am zis ;)) ], care au idei minunate. Sunt prea mici cuvintele pentru a exprima cat inseamna fiecare dintre ei pentru mine.
A trecut aproape un an de cand sunt cu ei si deja avem atat de multe amintiri, proiecte si experiente. Am trecut peste euforia inceputului si am ajuns sa ne cunoastem cu defecte si calitati iar acest lucru ne invata in fiecare zi sa ne acceptam ca si grup si sa crestem in orice moment.
Am fost la munte, la mare, ne-am distrat de Halloween, am asistat la conferinte, am initiat si finalizat tot felul de proiecte, am simtit impreuna ce inseamna sa daruiesti un zambet de Craciun, iar lista poate continua.
Nu suntem perfecti si e o realitate pe care trebuie sa o acceptam insa imi doresc ca toti anii mei de studentie sa fie la fel ca pana acum si sinonimi cu CS-URA si cu universitatea mea.
Va urma...

Cei din jur...

In ultima perioada realizez din ce in ce mai des ca oamenii din jur ma definesc dar asta nu inseamna ca sunt una si aceeasi persoana cu oricare din ei.
Vreau sa cred ca am langa mine oameni cu adevarat speciali pe care ii apreciez enorm chiar daca nu le-o spun prea des si pentru care as putea sa fac enorm de multe lucruri ca sa ii vad fericiti. Pare absurd insa sunt momente in care ajungem sa ne hranim cu fericirea celor din jur.
Din pacate...una dintre caracteristicile omului e lacomia, dorinta de a avea mereu mai mult...in mare pot spune ca inteleg necesitatea de a evolua si de a cere in fiecare zi mai mult de la tine insuti insa nu pot sa inteleg cotidianul plans de mila pentru fiecare nimic. Tocmai din acest motiv am ajuns sa constientizez din ce in ce mai mult ce oameni minunati am in jur incepand de la familie si continuand cu prietenii. Ce pot sa-mi doresc mai mult decat niste parinti minunati, pe care ii admir enorm si carora le datorez tot ceea ce sunt azi. Se zice ca prietenii ii alegi insa familia ti-o da Dumnezeu. Tinand cont de acest aspect ma pot considera norocoasa pentru ce am primit si pentru ce am ales.
Am niste prieteni asa cum rar intalnesti, felul acela de oameni despre care poti spune ca s-ar lasa pe ei de-o parte sa-ti fie alaturi cand ai nevoie, oameni cu care este suficient sa-ti arunci o privire ca sa te inteleaga, cu care poti pleca la drum fara sa te indoiesti ca te vor abandona.
Viata ne-o facem fiecare mai frumoasa in functie de oamenii cu care ne inconjuram.

Bla bla bla...

Cand viata iti mai da cate o palma o face doar ca sa-ti arate cat esti de puternic... sau cel putin mie asa imi place sa cred...
Uneori ai impresia ca iti da prea mult,mai mult decat poti duce dar te inseli...mereu se poate mai rau, mai greu, mai...
E important sa te simti puternic macar din cand in cand, e important sa realizezi ca doar putine lucuri te pot darama cu adevarat iar peste restul reusesti sa treci ca un invingator. Cu toate astea nimic nu e mai placut ca acel sentiment imens de satisfactie ca orice lovitura te ambitioneaza, ca orice obstacol te intareste si ca nici macar un tractor nu te-ar putea arunca la pamant.
Multi te privesc si vad in tine un om slab si poate prea sensibil, isi doresc sa cazi, dat TU n-o faci.
Asa sunt ei...acei EI care iti vor spune cum sa traiesti dupa regulile lor si te vor aseaza intr-un tipar iar cand le inseli asteptarile te vor vrea departe.
Gandeste...simte...viseaza...spera...incearca...crede...
Nu trebuie sa incerci in fiecare zi din viata sa ai coerenta atata timp cat reusesti in fiecare moment sa te intelegi si sa te cunosti...doreste-ti sa te cunosti pe tine...pe altii n-o sa reusesti nicioadata sa-i cunosti cu adevarat...

Unde e fotbalul spectacol?

Nu e suficient ca in fiecare zi dispar valorile si principiile de viata? Nu e prea mult sa vedem cum tinerii habar n-au ce e sportul? Nu suntem oare sufocati de tabloide si scandaluri de doi lei?
Eu personal...m-am saturat!!! M-am saturat sa butonez telecomanda si tot ce gasesc la tv sa fie niste inculti,agramati,parveniti,demagogi ce ne iau banii doar pt k au ajuns ei smecheri. Era insa ceva...ceva la care priveam cu placere si entuziasm dar acum...nici de atat nu ma mai pot bucura. Imi doresc ca fotbalul si mai toate sporturile sa iasa din mizeria in care se afunda...pacat ca nu depinde doar de mine...
Stiu doar ca in momentul in care au aparut in viata fobalului romanesc personaje dubioase lucrurile au inceput sa se schimbe enorm. A disparut fotbalul spectacol care unea destine si starnea emotii. Felul in care defineam eu fotbalul era destul de simplu,doar trei cuvinte: performanta,idoli,echipa. Azi pot sa-l definesc revoltata doar intr-un singur fel: mizerie!
Ce ne ofera fotbalul autohton? cercetati DNA, snobism la cel mai inalt nivel, droguri, sex, performanta=0 si lista se poate intinde pe zeci de pagini. Mi-e scarba sa vad in fiecare zi cum Becali distruge o istorie, o legenda si cel mai iubit club din Romania doar pt ca se simte atotputernic. Cine sunt toti acesti patroni care manjesc un sport ce ne facea mandri?
Mereu mi-am imaginat cum peste ani imi voi duce copilul pe stadion sa se bucure de frumusetea unui sport in echipa, sa simta vibratiile unui ocean de oameni, sa cante pt niste jucatori ce-si dau sufletul pe teren sau sa ridice un steag de mana cu mii de oameni. Sper ca in timp acest sport sa revina ce a fost si respectul sa redevina reciproc pt ca altfel nu va mai merge nimeni pe stadioane.

Ne uram fara sa stim de ce!

Mentalitatea,educatia,prostia,antuajul,situatia materiala....sau...care este motivul pentru care am devenit atat de rai? Zi de zi vad in jur oameni frustrati care poate nu-si gasesc locul pe lumea asta si singura lor placere sau misiune este aceea de a se umple de invidie,rautate si ignoranta. Nu este vina nimanui ca unii tintesc mai sus si isi doresc sa reuseasca mai multe iar altii au viziuni mediocre si se complac in nepasare. Nu este nimeni responsabil pentru faptul ca in lumea asta nu toti se pot situa la acelasi nivel, indiferent de nivelul la care ne referim. Unii dintre noi nu sunt capabili sa inteleaga puterea exemplului sau sa o accepte. Romania traieste pe principiile: ''sa moara si capra vecinului'' sau in varianta mai noua ''sa ii dam in cap vecinului si sa ii luam capra''. Oare de ce nu putem aprecia si admira oamnenii care au realizat ceva prin fortele proprii, oameni de la care avem ce invata... E mult mai simplu in societatea din ziua de azi sa iti alegi modele artificiale sau superficiale doar pt ca este foarte usor sa le atingi ''performantele''. Asa ajung sa vina din urma generatii peste generatii ce au idealuri minuscule, asa societatea se transforma intr-o foame nemarginita de a vana oamenii care ies din mocirla si decid sa faca lucruri importante si marete. Aceasta e modalitatea in care unii se hranesc cu plafonarea. Cam asa stau lucrurile intr-o lume pe care as putea sa o numesc trista...ne uram fara sa stim de ce...

THE KING...Michael Jackson

Eroul,regele,marele geniu din muzica a apus...prea devreme...
Un suflet atat de mare intr-un trup fragil, atat de mult talent intr-un sigur om, enorma daruire si respect pentru o lume intreaga, o fiinta de geniu si un copil mare,toate acestea si mult mai multe au insemnat Michael Jackson. Sunt prea putine si prea neinsemnate cuvintele ca sa-l defineasca pe acest om. Ma conving in fiecare zi ca presa si intreaga media au avut grija sa mai distruga un om,sa-l raneasca si sa-l nedreptateasca. S-au scris atat de multe lucruri incat oricine altcineva n-ar fi suportat atata timp stresul la care era supus cel mai mare star pop. Oamenii nu l-au inteles pentru ca tot ce conta pentru ei era ca barfele despre M.J vand. Pe langa tot ce a realizat d.p.d.v muzical, a fost artistul cu cele mai multe actiuni de binefacere si artistul care canta exact despre ceea ce simtea si probabil acest lucru l-a consumat enorm. L-au framantat trairi pe care doar un om cu adevarat sensibil si inteligent le poate avea si a ajuns intr-o situatie dificila tocmai pentru ca avea o sensibilitate aparte si nu putea ramane indiferent la tot ce se vorbea despre el. E trist ca traim intr-o lume in care unii nu tin cont de nimic atunci cand e vorba de bani, e trist ca doar din goana dupa averi si senzational nu suntem in stare sa apreciem oamenii speciali. L-am urmarit pe Michael in emisiunea lui Oprah din 1993 si mi-a fost mai mult decat suficient sa inteleg ca era deosebit prin absolut tot ce facea,prin fiecare gest si prin ficare cuvant. Il caracteriza simplitatea,timididatea,bunul simt,demnitatea,diplomatia si respectul pentru valorile lui. A fost impresionant prin absolut TOT. Acelasi om care a inventat spectacolul atat pe scena cat si in videoclipuri, acelasi care a lansat stiluri de dans si care a cucerit milioane de fani cu melodiile sale pline de sentiment era acelasi ce se simtea singur cand ajungea in camera de hotel, sufocat de faptul ca viata sa era lipsita de acea normalitate pe care o traim noi toti. A fost acuzat pentru ca iubea copiii, insa el ii iubea intr-un mod frumos si curat nu asa cum relata mass-media, ii iubea pentru ca traia prin ei copliaria pe care nu o avusese niciodata, copilaria furata, traumatizata de un tata ce il batea atunci cand nu repeta suficient sau nu canta perfect. A fost denigrat si ironizat pentru ca purta umbrela si isi acoperea fata in timp ce el suferea de o boala(vitiligo) care ii depigmenta pielea facand ca expunerea la soare sa ii fie daunatoare. A fost ridiculizat in repetate randuri, blamat doar fiindca imaginea lui aducea sume imense de bani insa el a continuat sa sa-si respecte fanii, sa iubeasca oamenii si sa se dedice altora desi era mai mult decat evident ca il stapanea nefericirea. Obisnuia sa se refugieze in dragostea pentru copii si animale pentru ca aveau inocenta in care el se regasea. Acest om a trait intr-o lume prea cruda in comparatie cu puritatea sufletului sau si cu cat de multe avea de oferit, dar, cu toate acestea ramane dovada vie ca atunci cand esti Nr 1 si un adevarat profesionist poti sa traiesti vesnic. Doar unul a fost MICHAEL JACKSON si doar unul ramane pentru eternitate regele muzicii pop...unicul...
Talentul sau de geniu si-a pus atat de puternic amprenta asupra multor generatii incat va ramane inegalabil si pentru generatiile viitoare.
"Heal The World/Make It A Better Place/For You And For Me/And The Entire Human Race/There Are People Dying/If You Care Enough/For The Living/Make A Better Place/For You And For Me"

La vida sigue sau viata continua...

Citeam zilele trecute pe blogul pustiului minune Rafael Nadal cateva randuri pe care le scrisese dupa o infrangere si am ramas placut impresionata de maturitatea cu care poate sa priveasca lucrurile un om ajuns in varful piramidei. Imi e si greu sa cred ca mai exista oameni de genul asta, care desi ajung foarte sus nu uita de unde au plecat si se comporta normal, fara sa se considere mai buni decat ceilalti. Personal il admir enorm pentru tot ce a realizat si pentru faptul ca se pastreaza cu picioarele pe pamant. E unul dintre sportivii demni de tot respectul mai ales ca si-a construit o cariera la doar 23 de ani. In fine...ce m-a facut sa scriu textul asta au fost tocmai vorbele lui: ''la vida sigue'' (viata continua). E atat de adevarat! Viata continua indiferent de cate batalii am pierdut sau castigat, indiferent daca persoane dragi noua au disparut sau daca avem probleme sau bucurii. Lumea nu se opreste in loc pentru nimeni, pur si simplu isi continua cursul si poate tocmai din acest motiv nimeni nu e de neilocuit. Probabil multi dintre noi se intreaba ce s-ar intampla daca de maine n-am mai exista...nu prea multe... Cu siguranta cativa oameni ne-ar simti lipsa o perioada insa timpul vindeca ranile mai bine decat orice altceva. Cu toate astea eu simt ca exista anumiti oameni in viata mea fara de care n-as mai putea ramane la fel, sunt persoane fara de care nu stiu daca as putea invata sa traiesc si carora mi-as dori sa le pot spune in fiecare zi ca le multumesc doar pentru ca exista. Am intalnit atatia oameni deosebiti in ultima perioada incat am inceput sa vad lucrurile putin altfel. Exact atunci cand credeam ca oamenii cu caracter nu prea mai exista cineva acolo sus mi-a aratat ca nu e chiar asa. Abia astept sa scriu mai multe despre toti acesti oameni.
'' Para llegar donde quiero llegar solo hay un camino...llegar a todo'' (Rafael Nadal)